Activități informativ-preventive ale polițiștilor în cadrul programului ”Școala Altfel”

Admin
de Admin aprilie 23, 2019 11:22

În săptămâna 15–19 aprilie, în numeroase școli din județul Neamț s-a desfășurat programul școlar „Școala Altfel”.

În acest sens, poliţiştii Compartimentului de Analiză si Prevenirea Criminalității  din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Neamț au răspuns solicitărilor venite din partea unităților de învățământ de a participa la activități informativ-preventive a elevilor pe diverse teme specifice vârstei acestora.

Cele peste zece activități au fost derulate atât în mediul urban (Școala Gimnazială Nr. 5 Piatra Neamț, Școala Gimnazială Daniela Cuciuc Piatra Neamț, Colegiul Tehnologic “Spiru Haret” Piatra Neamț ) cât și în cel rural (Școala Gimnazială Pângărați, Școala Gimnazială Stejaru, Liceul Tehnologic Special Ștefan cel Mare), unde au fost prezenţi şi poliţiştii din cadrul posturilor de poliţie.

În cadrul discuţiilor au fost abordate teme precum siguranța rutieră, prevenirea victimizării minorilor, prevenirea delicvenței juvenile și prevenirea consumului de droguri, elevii apreciind subiectele propuse precum și modalitatea interactivă de prezentare a acestora.


Admin
de Admin aprilie 23, 2019 11:22
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns