A furat un câine din curtea unui cetățean și a ajuns la poliție

Admin
de Admin martie 17, 2021 15:02

A furat un câine din curtea unui cetățean și a ajuns la poliție

În urma cercetărilor efectuate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț într-un dosar penal privind comiterea infracțiunii de furt calificat, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei. Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore.

La data de 13 martie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați de către un bărbat de 51 de ani, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras un câine în valoare de 300 de euro.

Din investigațiile efectuate de polițiști a reieșit că în noaptea de 10/11 martie 2021, un bărbat de 34 de ani, din Timișești, ar fi pătruns în curtea locuinței celui în cauză, de unde ar fi sustras un câine din rasa ciobănesc caucazian. Ulterior, acesta l-ar fi vândut unui alt bărbat din județul Iași, fiind recuperat și restituit persoanei vătămate.

În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

Astăzi, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.


Admin
de Admin martie 17, 2021 15:02
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Facebook Pagelike Widget