226 de controale şi 92 de sancţiuni aplicate de inspectorii ITM Neamţ în luna iulie

Admin
de Admin august 22, 2018 13:10

În perioada 1 – 31 iulie 2018, activitatea ITM Neamţ a avut ca obiectiv principal realizarea acţiunilor din Programul de acţiuni al Inspecţiei Muncii pe anul 2018, a obiectivelor stabilite potrivit Legii nr. 108/1999, republicată, Legii nr. 319/2006, modificată şi completată şi Legii nr. 53/2003, modificată şi completată.

A. ACTIVITATEA DESFĂŞURATĂ ÎN LUNA IULIE:

În această perioadă, s-au efectuat 226 controale, ocazie cu care s-au constatat 259 deficienţe în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă şi s-au dispus tot atâtea măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate, aplicându-se 92 sancţiuni contravenţionale în cuantum de 151.000 lei.

A1. ACTIVITATEA ÎN DOMENIUL SĂNĂTĂŢII ŞI SECURITĂŢII ÎN MUNCĂ ( SSM)

6 inspectori de muncă din cadrul compartimentului SSM au realizat 104 vizite de control şi evaluare la unităţi economice şi au aplicat în total 83 de sancţiuni contravenţionale, din care 2 amenzi  în cuantum de 8.000 lei și 81 de avertismente contravenționale.

Analiza situaţiei accidentelor de muncă:

La Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ au fost comunicate 6 evenimente de muncă: 6 cu incapacitate temporară de muncă (cădere la acelaşi nivel/de la mică înălțime, utilizarea necorespunzătoare a echipamentelor de muncă).

A2. ACTIVITATEA ÎN DOMENIUL RELAŢIILOR DE MUNCĂ( RM)

10 inspectori de muncă din cadrul compartimentului RM au controlat 122 de agenţi economici. Cu prilejul controalelor, au fost aplicate 9 sancţiuni contravenţionale, din care 7 amenzi în cuantum de 143.000 lei și 2 avertismente, pentru încălcări ale Legii nr. 53/2003, modificată şi completată.

La 5 angajatori, au fost depistate 7 persoane  pentru care angajatorii nu au încheiat forme legale de angajare.

Au fost dispuse 5 măsuri şi s-au aplicat 5 sancţiuni contravenţionale din care 6 amenzi în valoare de 140.000 lei.

Cu prilejul controalelor întreprinse în cursul lunii iulie 2018, pentru nerespectarea prevederilor H.G. nr. 905/2017 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor au fost dispuse 60 de măsuri, în sensul respectării dispoziţiilor legale referitoare la înregistrarea elementelor prevăzute la art. 3, alin. 2, lit. a – i din H.G. nr. 905/2017 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii, completării dosarului personal al fiecărui salariat cu cel puţin actele necesare angajării şi a respectării prevederilor legale referitoare la obligaţia de a elibera salariatului sau unui fost salariat, la cerere, în termenul legal de maxim 15 zile, o adeverinţă care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă şi în specialitate, conform dispoziţiilor art.7, alin. 6 din actul normativ mai sus menţionat.

B. EVENIMENTE DEOSEBITE CARE AU AVUT LOC ÎN LUNA IULIE:

I. Şedinţa de lucru I.T.M. Neamţ – Consiliul Consultativ Tripartit

În data de 24.07.2018, ora 1100, la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ s-a întrunit Consiliul Consultativ Tripartit la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ. La sedinţă au participat atât membrii desemnaţi ai organizaţiilor sindicale şi patronale, cât şi reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ. Participanţii au fost informaţi cu privire la apariţia unor acte normative care prezintă interes şi anume:

  • Legea nr.129/ 15 iunie 2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 102/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, precum și pentru abrogarea Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date;
  • Legea nr. 176 din 17 iulie 2018 privind internshipul, publicata in M.O. nr. 626/19.07.2018;
  • LEGEA nr. 178 din 17 iulie 2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați;
  • Ordonanța de urgență nr. 75 din 19 iulie 2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul protecției mediului și al regimului străinilor;

II. Acţiunea nr. 8 din Programul Cadru al Inspecţiei Muncii – Campanie privind identificarea şi combaterea cazurilor de muncă nedeclarată în domenii susceptibile utilizării frecvente a acesteia, a muncii tinerilor şi copiilor

În luna iulie 2018, acţiunile de control privind identificarea cazurilor de muncă nedeclarată, din cadrul Campaniei naţionale “O zi pe săptămână” s-au desfăşurat în unităţile care au ca obiect de activitate cod CAEN 412 – construcţii, în datele de 5, 12, 19  si 26 iulie 2018.

În domeniul relaţiilor de muncă au fost controlaţi 37 angajatori. Cu ocazia controalelor, au fost dispuse 29 măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate.

Au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare de 41.500 lei doi angajatori pentru încălcarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă.

III. Acţiunea nr. 16 din Programul Cadru al Inspecţiei Muncii – Acţiune de control privind verificarea modului în care se respectă cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă pentru transportul rutier al mărfurilor periculoase.

În perioada de raportare au fost controlaţi 4 angajatori la care lucrau 125 de angajaţi. Au fost constatate 3 neconformităţi fiind dispuse tot atâtea măsuri pentru remedierea acestora. Urmare neconformităţilor constatate 3 angajatori au fost sancţionaţi cu 3 de avertismente contravenţionale.

Deficienţe identificate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:

  • Instruirea insuficientă a lucrătorilor;
  • Lipsa controlului medical periodic;
  • Nu s-au desemnat lucrătorii care aplică măsuri de prim ajutor şi lipsa trusei medicale pentru acordarea primului ajutor;
  • Neacordarea echipamentului individual de protectia muncii.

IV. Acţiunea nr. 17 din Programul Cadru al Inspecţiei Muncii Verificarea modului în care se respectă prevederile legale de securitate şi sănătate în muncă în unităţile de prelucrare primară a lemnului

În data de 18 iulie 2018, în sala de sedinţe a Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ, a fost organizată o sedinţă de informare şi conştientizare a angajatorilor care au ca domeniu principal de activitate prelucrarea primară a lemnului.

La această întâlnire au participat  inspectori din cadrul serviciului control securitate şi sănătate în muncă, reprezentanţi ai angajatorilor, lucrători desemnaţi cu securitatea şi sănătatea în muncă şi  reprezentanţi ai serviciilor externe de prevenire şi protecţie.

Au fost prezentate principalele neconformităţi în domeniu, măsurile dispuse precum şi modul în care aceste măsuri au fost realizate. De asemenea, au fost prezentate cele mai bune soluţii pentru prevenirea pe viitor a evenimentelor în domeniul prelucrării primare a lemnului.

Deficienţe identificate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:

  • Lipsa buletinului de verificare a prizei de pământ;
  • Echipamentele de muncă nu erau legate la instalatia de protectie prin legare la pământ;
  • Lipsa protectorilor la echipamentele de muncă (ferăstraie circulare, gatere);
  • Lipsa controlului medical periodic;
  • Nepurtarea echipamentului individual de protecţia muncii, de către lucrători.

V. În luna iulie 2018, inspectorii de muncă au participat la 2 şedinţe a comitetului de securitate şi sănătate în muncă organizate de 2 angajatori cu peste 50 de lucrători, şedinţe în cadrul cărora a fost încurajată realizarea unui dialog real între partenerii sociali: patronat, sindicat/reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice, astfel încât lucrătorii să aibă posibilitatea de a solicita îmbunătăţiri privind securitatea şi sănătatea în muncă, de a oferi sugestii şi de a face propuneri, pentru crearea unor locuri de muncă sigure şi sănătoase.


Admin
de Admin august 22, 2018 13:10
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Urmăreşte-ne pe facebook!