137 permise suspendate și 932 de amenzi aplicate de polițiști într-o săptămână

Admin
de Admin iunie 15, 2020 16:09

137 permise suspendate și 932 de amenzi aplicate de polițiști într-o săptămână

Săptămâna trecută, polițiștii au reținut peste 130 de permise de conducere șoferilor care au pus în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic prin depășirea vitezei legale cu peste 50 km/h, efectuarea de depășiri neregulamentare, neacordarea de prioritate  pietonilor sau celorlalte vehicule și conducerea sub influența băuturilor alcoolice.

În perioada 8 – 14 iunie, polițiștii Serviciului Rutier Neamț cu sprijinul celor din cadrul Serviciului de Ordine Publică au acționat pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave.

Astfel, pentru neregulile depistate în trafic, au fost aplicate 932 de sancțiuni contravenționale.

Din totalul acestora, 319 au fost pentru depășirea regimului legal de viteză, 50 pentru abaterile săvârșite de pietoni, 58 pentru abaterile săvârșite de bicicliști, 8 pentru depășiri neregulamentare, 11 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, 31 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, 3 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor, iar 452 pentru alte abateri rutiere.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 137 de permise de conducere.

Dintre acestea, 65 au fost pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legale admise, 8 pentru depășiri neregulamentare, 11 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, 31 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, 3 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor și 19 pentru nerespectarea altor norme rutiere care atrag suspendarea dreptului de a conduce.

Totodată, au fost retrase 28 de certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau neîndeplinirea unor obligații legale.

În această perioadă, polițiștii rutieri au constatat 21 infracțiuni, din care 18 de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice și 3 de altă natură.

Dintre infracțiunile la regimul circulației pe drumurile publice, 11 au fost fapte de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, 6 au reprezentat fapte de conducere fără permis și o faptă de părăsire a locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.


Admin
de Admin iunie 15, 2020 16:09
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Facebook Pagelike Widget

Vrei să faci parte din echipa noastră? Oferim salariu motivant!

TeleM Neamţ face angajări pentru posturile de reporter – redactor şi agent marketing.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV la adresa de email: [email protected]