Salvați din mizerie
Caz incredibil la spitalul din Bicaz. Patru fraţi, cu vârste curpinse între 1 an şi 6 ani au ajuns la spital, atât de flămânzi şi de murdari, încât i-au impresionat pe medici, până la lacrimi. Crescuți de bunici, după ce
Festivalul de Artă Populară “Lada cu zestre” a ajuns în acest an la cea de-a 10-a ediţie, reunind peste 80 de meşteri populari. La deschidere au participat oficialităţi locale şi judeţene, precum şi reprezentanţi ai Camerei de Comerţ şi Industrie
Motiv de bucurie pentru iubitorii de motoare turate: s-a dat startul în WILD BEAR TROPHY, a doua etapă a Campionatului Naţional de Off Road de la Piatra Neamţ. Piloţii şi copiloţii celor 60 de echipaje sosite din toată ţara au
Scriitori cunoscuţi din 8 ţări ale lumii şi-au dat întâlnire zilele acestea la Piatra Neamţ. Reuniţi în cadrul evenimentulu ”Literatura şi istoria, istoria şi literatura” organizat de Centrul pentru Cultură ”Carmen Saeculare” oamenii literelor au fost impresionaţi de obiceiurile şi
Spaţii de închiriat în Ştrandul Municipal. Managerul societăţii Perla Invest, anunţă că licitaţia va avea loc pe 3 iunie, la sediul societăţii Perla Invest. Persoanele juridice interesate pot depune cereri de închiriere, până în ziua licitaţiei la ora 10.