Un pietrean a câştigat Concursul Naţional de Pictură şi Grafică

Admin
de Admin iunie 5, 2015 16:46

Iulian Cretu, Braila 2015Începând cu ziua de 30 mai, Şcoala Populară de Arte  din Brăila a organizat ediţia a XX – a a Concursului Naţional de Pictură şi Grafică „Vespasian Lungu”. Şcoala Populară de Arte din Piatra-Neamţ a înscris pentru acest concurs trei dintre cursanţii clasei de pictură coordonată de Arcadie Răileanu.

 

 

Organizatorii brăileni au comunicat zilele trecute şi rezultatele deliberării juriului. LA secţiunea dedicată graficii, Premiul I al concursului a fost obţinut de către pietreanul Iulian Creţu.

 

 

Aflat în anul III de studiu la clasa de pictură, premiantul, debutant la un concurs naţional, s-a declarat foarte încântat de veste: „e primul premiu, la primul concurs naţional la care particip. Grafica e pasiunea mea din copilărie, pasiune care, iată, acum îşi arată şi roadele. Visul meu de mic copil a fost să devin pictor.”

 

 

Lucrarea premiataPrin premiul câştigat, Iulian Creţu dovedeşte că se află pe drumul cel bun.

 

 

Lucrările participante la concurs vor sta pe simezele expoziţiei brăilene până la data de 20 iunie.

 

 

 

 

 

 

 


Articolul are 135 vizualizări

Admin
de Admin iunie 5, 2015 16:46
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Urmăreşte-ne pe facebook!