Tânăr din Piatra Şoimului urmărit naţional, depistat de poliţişti

Admin
de Admin decembrie 7, 2017 15:58

În seara zilei de 5 decembrie, polițiștii Secției de Poliție Rurală Borlești, în colaborare cu ofițerii Serviciului de Investigații Criminale Neamț, au depistat la o stână din localitatea Piatra Șoimului un tânăr de 23 de ani, din Iași, urmărit la nivel național.

În baza mandatului de arestare preventivă emis pe numele ieșeanului, polițiștii l-au preluat și încarcerat în Centrul de Reținere si Arest Preventiv al Inspectoratului de Politie Județean Neamț.

Tânărul a fost dat în urmărire la nivel național, după ce a fost arestat preventiv în lipsă, pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute prin măsura controlului judiciar. Această măsură a fost dispusă față de tânăr, în urma săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Reamintim faptul că polițiștii Postului de Poliție Moldoveni l-au identificat pe tânăr ca fiind persoana bănuită de săvârșirea infracțiunii de furt dintr-un bar și din locuința proprietarului localului, a doua zi după comiterea faptei, respectiv 6 decembrie 2017. Prejudiciul creat de tânăr în acest caz s-a ridicat la aproximativ 12.000 de euro, recuperat în proporție de 95% de polițiști.


Articolul are 104 vizualizări

Admin
de Admin decembrie 7, 2017 15:58
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Urmăreşte-ne pe facebook!