Spectacolul „Manechinul“, la Biblioteca Județeană G. T. Kirileanu

Admin
de Admin noiembrie 22, 2017 12:16

Asociația Kilometrul de Cultură, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț, aduce la Piatra Neamț, în premieră, spectacolul „Manechinul“ cu Paul Arva și Camelia Paraschiv Katai, joi, 23 noiembrie 2017, ora 18.00, în Sala Expo-Club „Victor Brauner“.

„Am «împletit» un spectacol din cele două volume ale lui Paul Arva, «Mina de gânduri» și «Mina de gânduri 2», în dialog cu autorul și cu muzica lui, pe care l-am numit «Manechinul». Vă invit să primim în suflete «Mina de gânduri» a lui Paul, să trezească în noi o poveste nespusă, un zâmbet neîmpărtășit, o lacrimă de fericire încătușată! Vă așteptăm cu mare drag să… fim!“, spune Camelia Paraschiv Katai.

Camelia Paraschiv Katai s-a născut în comuna Borca, județul Neamț, a studiat la Universitatea de Artă Teatrală Târgu Mureș și în prezent este actriță la Teatrul „Andrei Mureșanu“  din Sfântu Gheorghe, județul Covasna.

Parteneriatul dintre Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ și Asociația Kilometrul de Cultură se va concretiza încă o dată luna aceasta, pe 30 noiembrie, cu spectacolul „Muzică și Poezie: Cătălin Stepa, Ștefania Iacob, Sorin Poplitaru“, tot de la ora 18.00 și tot în Sala Expo-Club „Victor Brauner“.

Afis Manechinul


Articolul are 11 vizualizări

Admin
de Admin noiembrie 22, 2017 12:16
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Urmăreşte-ne pe facebook!