Solidari cu Victor Ponta

Admin
de Admin iunie 5, 2015 17:22

Victor Ponta premierSituaţie fără precedent în România ultimilor 25 de ani: președintele țării Klaus Johannis a cerut demisia primului ministru Victor Ponta, pe motiv că acesta este urmărit penal.  Premierul Victor Ponta a anunţat într-un comunicat postat pe un site de socializare că respectă poziţia publică a preşedintelui, dar că a fost numit la conducerea Guvernului de către Parlament şi numai Parlamentul îl poate demite. Reacțiile privind această situație nu au întârziat să apară:  deputatul Ionel Arsene, președintele PSD Neamt a transmis un mesaj clar de solidarizare cu Primul Ministru.

 

Organizația Județeană Neamț a Partidului Social Democrat își exprimă solidaritatea cu președintele PSD și Primul Ministru al României, Victor Ponta, și consideră că acesta nu trebuie să renunțe la funcția de premier, deoarece are de partea sa numeroasele rezultate pozitive ale guvernării.

 

Primul ministru și Guvernul pe care îl conduce beneficiază de un sprijin important atât din partea cetățenilor, cât și al Parlamentului, acestea fiind principalele argumente pentru care Victor Ponta trebuie să continue să conducă Executivul. Totodată, primul ministru are un mandat câștigat în 2012 printr-un vot clar, reconfirmat de multe ori prin votul acordat de parlamentari.

 

Pe agenda Guvernului sunt, în acest moment, proiecte importante pentru români, pe care trebuie să le ducă la capăt, precum noul Cod Fiscal, legea salarizării. Renunțarea la funcția de prim-ministru înseamnă compromiterea acestora în cazul în care vine la putere un guvern incompetent al PNL.

 

De asemenea, nu putem să nu observăm că acuzaţiile aduse premierului nu au nicio acoperire. Victor Ponta a prezentat de atâtea ori în public documentele care atestă că nu are şi nu a avut nici un fel de relaţie comercială cu societăţile Turceni şi Rovinari.

 


Articolul are 115 vizualizări

Admin
de Admin iunie 5, 2015 17:22
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Urmăreşte-ne pe facebook!