Municipiul Piatra-Neamț a participat la târgul de turism al Moldovei – TOURISM. LEISURE. HOTELS.

Admin
de Admin aprilie 11, 2017 11:19

În perioada 06-09 aprilie, Municipiul Piatra-Neamț, împreună cu Asociația pentru Dezvoltarea și Promovarea Turismului Neamț, a participat la târgul de turism al Moldovei – TOURISM. LEISURE. HOTELS. Municipiul Piatra-Neamț a fost prezent în cadrul standului României cu materiale de promovare a obiectivelor turistice, dar și a evenimentelor care se organizează anual. Primul astfel de eveniment este Sărbătoarea Curții Domnești, care se va desfășura în data de 23 aprilie și care a stârnit interesul vizitatorilor, având în vedere și personajul în jurul căruia se desfășoară acțiunea, respectiv domnitorul Ștefan cel Mare.

 

Târgul s-a bucurat de un număr mare de vizitatori încă din prima zi, iar la deschiderea oficială a participat, ca reprezentant al României, secretarul de stat în Ministerul Turismului – Cristina Ionela Tărteață.

 

Ediția de anul acesta PIATRA FEST va avea o acțiune în plus, stabilită chiar în cadrul standului de la acest târg. Este vorba de Expoziția de  fotografie „SECVENȚE”, eveniment pe care Asociația pentru Dezvoltarea și Promovarea Turismului Prahova îl organizează împreună cu Clubul de Turism si Arte Escamonde Ploiesti. Această expoziție stradală va ajunge în majoritatea orașelor importante din țară, prezentând publicului o selecție de imagini documentare și artistice, semnate de fotografi din numeroase țări. Devenind partener la acest eveniment, cele mai reprezentative imagini ale fotografilor din Piatra-Neamț  vor  fi incluse in expoziție.


 

Articolul are 20 vizualizări

Admin
de Admin aprilie 11, 2017 11:19
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Urmărește-ne pe facebook!