Miercuri, 29 noiembrie, se va deschide Piaţa Centrală

Admin
de Admin noiembrie 27, 2017 15:29

Piata centrala agroalimentara tarabePiața Agroalimentară Centrală Sf. Gheorghe se va deschide miercuri, 29 noiembrie. În acest moment sunt închiriate 80% din tarabele din zona Legume-Fructe și mare parte din celelalte spații comerciale, la care chiriașii lucrează pentru amenajare. Pentru ocuparea spațiilor rămase libere este în derulare o nouă procedură de licitație. Precizăm că au fost obținute toate avizele necesare funcționării.

Programul de funcționare a pieței va fi următorul: în perioada 29 noiembrie 2017 – 30 aprilie 2018, de Luni până Vineri între orele 06:30-19:00, Sâmbăta între orele 06:30-18:00, iar Duminica în intervalul ora 07:00-14:00. Începând cu data de 01 mai 2018, programul de funcționare va fi adaptat la orarul de vară.

„În ultimile săptămâni a fost o muncă susținută pentru deschiderea Pieței Centrale la sfârșitul lunii noiembrie, așa cum am anunțat. Mă bucur că am reușit să oferim pietrenilor piața de Sărbători pentru a-și putea face cumpărăturile necesare. Așa cum am promis, în piață vor fi foarte mulți producători și vom interveni cu tot ceea ce este necesar pentru ca cei care folosesc piața să fie mulțumiți”, a declarat primarul Dragoș Chitic.

În luna octombrie, la inițiativa primarului Dragoș Chitic, Consiliul Local a dat vot favorabil pentru ca piața să fie administrată de către Primăria Piatra-Neamț.


Articolul are 12 vizualizări

Admin
de Admin noiembrie 27, 2017 15:29
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Urmăreşte-ne pe facebook!