Incendiu de proporţii la o locuinţă din satul Doina, comuna Girov

Admin
de Admin august 8, 2018 13:00

Marţi, 7 august, la ora 08:15, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre producerea unui incendiu la o locuinţă particulară în satul Doina, comuna Girov.

La locul indicat s-au deplasat trei echipaje de pompieri militari cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra Neamţ, fiind sprijiniţi și de un voluntar din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Girov.

Pompierii s-au luptat cu flăcările puternice aproximativ 1,5 ore.

Ca urmare a producerii incendiului, au ars aproximativ acoperişul realizat din astereală de lemn cu învelitoare din carton bituminat şi tablă pe o suprafaţă de cca. 200 metri pătraţi, un adăpost de animale, o platformă de furaje cu aproximativ două tone de paie, 600 kg porumb boabe, 200 kg făină, material lemnos şi diverse bunuri de uz casnic.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost „foc deschis în spaţii închise (proprietara a folosit o făclie pentru a deparazita coteţul păsărilor)”.


Articolul are 25 vizualizări

Admin
de Admin august 8, 2018 13:00
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Urmăreşte-ne pe facebook!