„Dialogul genurilor muzicale”, un nou recital la Piatra Neamţ

Admin
de Admin aprilie 23, 2018 14:03

Stagiunea artistică 2017-2018 continuă. Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, în parteneriat cu Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamţ, invită publicul meloman al urbei la „Dialogul genurilor muzicale”, recital muzical în care protagonişti vor fi pianiştii Ştefania Vasiliu-Olaru şi Doru Sascău. În program, lucrări de Chopin, Ceaikovski, Rahmaninov, Scriabin, Diabelli, şi piese moderne celebre.

Evenimentul va avea loc marţi, 24 aprilie 2018, ora 17:00, la sala „Cupolă” a Bibliotecii Judeţene „G.T. Kirileanu”, instituţie parteneră în organizare.

Intrarea este liberă.

Ștefania Vasiliu-Olaru

Ștefania Vasiliu-Olaru a absolvit Liceul de Muzică din Bacău, promoția 1972, secția pian principal. A continuat studiul pianului la Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din București, clasa prof. univ. dr. Corneliu Gheorghiu.

În cei treizeci şi nouă de ani de activitate didactică desfășurați în cadrul Colegiului „George Apostu” din Bacău, a manifestat o intensă preocupare pentru îndrumarea tinerilor elevi. Pregătirea minuțioasă oferită elevilor în cadrul cursurilor de specialitate (pian) a avut ca rezultat obținerea unor premii și distincții în competițiile naționale – olimpiade organizate în Suceava, Iași, Botoșani, Focșani, Baia Mare, Odorheiu Secuiesc, Brașov și Ploiești, precum și la concursurile și festivalurile de profil naționale și internaționale.

A fost membră în diferite jurii la concursurile și festivalurile de pian din țară.

A susținut numeroase concerte și recitaluri camerale în Bacău, București, Brașov, Botoșani, Cluj-Napoca, Iași, Târgu-Mureș, Tescani, în compania unor nume consacrate ale scenei muzicale românești, soliști vocali în formații de duo, trio și cvintet. Activitatea artistică a interpretei cuprinde și recitaluri solo în colaborare cu Filarmonica Mihail Jora din Bacău, sub bagheta dirijorilor: Ovidiu Bălan, Igor Ciornei, Henry Selbing, Răzvan Cernat, Aurelian Octav Popa, Camil Marinescu.

Doru Sascău

Doru Sascău, cadru didactic asociat la Academia de Muzică „Ghgeorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamţ, este, ca interpret-pianist, binecunoscut melomanilor nemţeni. Din CV-ul său spicuim: în 1980 a înfiintat Grupul vocal-instrumental „Eolic”susţinând numeroase turnee artistice, înregistrari la Studiourile de Radio Iasi si Bucuresti si emisiuni la Televiziunea Româna; din anul 1990, până în 1995, a activat ca profesor la Colegiul de Jazz din Munchen – Germania, unde a predat pian si chitara. În paralel a fost pianist si orchestrator în Orchestra Veronika und Dominant Band din Munchen si apoi timp de un an 1995-1996 în Formatia Chris Luca Show Band din Berlin – pianist si basist; în toamna anului 1996 – pâna în 1999, a activat în Trioul de muzica clasica, semi-clasică şi de entertainement Cafe Concerto Strings, ca pianist si double bass player.

Dialoguri muzicale


Articolul are 16 vizualizări

Admin
de Admin aprilie 23, 2018 14:03
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Urmăreşte-ne pe facebook!