Căutat pentru furt in Germania, depistat în municipiul Roman

Admin
de Admin iunie 25, 2018 13:20

Poliţiştii din Neamț au depistat un bărbat, de 32 de ani, din municipiul Roman, pe numele căruia autoritățile germane au emis un mandat european de arestare. Persoana în cauză ar fi sustras bijuterii şi ceasuri în valoare de peste 67.000 de euro, dintr-un magazin din Germania.

La data de 21 iunie, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Roman au depistat, pe raza municipiului Roman, un bărbat, de 32 de ani, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare.

Acesta era căutat de autorităţile judiciare din Germania, pentru comiterea infracţiunilor de furt deosebit de grav şi pagube materiale, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul Penal german.

Astfel, la  data de 16 octombrie 2013, în localitatea Coburg, din Germania, bărbatul, împreună cu alte două persoane, ar fi sustras, dintr-un magazin, bijuterii şi ceasuri în valoare de peste 67.000 de euro și ar fi provocat, totodată, distrugeri în valoare de aproximativ 5.000 de euro.

Bărbatul a fost prezentat unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a dispus reţinerea pentru 24 de ore, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Bacău, până la confirmarea mandatului european de arestare.


Admin
de Admin iunie 25, 2018 13:20
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns