Încă o serie de bilete de tratament pentru pensionari

Admin
de Admin octombrie 18, 2017 12:59

În perioada 30 octombrie – 1 noiembrie 2017 sunt disponibile un număr de 216 bilete de tratament pentru pensionari și asigurați. Aceasta este a șaisprezecea serie de tratament balnear din anul 2017. Repartiția biletelor este realizată prin alocare automată, pe baza ordinii de ierarhizare a cererilor.

Se asigură tratament balnear atât în staţiunile în care Casa Națională de Pensii Publice deține în proprietate structuri de cazare, cât și în alte societăţi comerciale cu care CNPP a încheiat contracte (Sovata, Buziaș, Covasna, Slănic Moldova, Mangalia, Felix, Herculane, Olănești, Bălțătești, Căciulata, Vatra Dornei, Târgu Ocna, Nicolina, Sarara Monteoru, Tușnad, Techirgiol). Beneficiarii sunt înștiințați telefonic despre repartizarea biletului de tratament.

Aprobarea cererilor

  • ordinea de ierarhizare a cererilor prin care se solicită bilete de tratament balnear este dată de ordinea descrescătoare a punctajelor aferente fiecărei cereri, punctajul aferent fiecărei cereri fiind obţinut prin însumarea punctajelor acordate pentru fiecare criteriu în parte raportat la numărul de criterii prevăzut pentru categoria respectivă.

  • lista cererilor aprobate este afișată atât la sediile Casei Județene de Pensii Neamț din Piatra Neamț și Roman, cât și pe pagina de internet a instituției www.pensiineamt.ro/bilete.

Menționăm că de la începutul anului și până la această dată la Casa Județeană de Pensii Neamț au solicitat un bilet de tratament balnear un număr de 7.735 persoane, beneficiind de tratament balnear 3.692 persoane.

Acte necesare pentru bilete de tratament

Potrivit Ordinului Președintelui C.N.P.P. nr. 129/07.03.2017, pentru a se înscrie în vederea obţinerii unui bilet de tratament, potenţialul beneficiar depune cererea de acordare însoţită în mod obligatoriu de copie după buletin/carte de identitate, urmând ca restul documentelor să fie ataşate la momentul eliberării biletului. Cererea de acordarea se completează numai pe formularul aprobat – Anexa nr.2 la Ordinul 129/07.03.2017.

Pot beneficia de tratament balnear persoanele care au calitatea de: pensionar al sistemului public de pensii; asigurat al sistemului public de pensii sau beneficiar al prevederilor unor legi speciale, care reglementează dreptul la bilet de tratament balnear prin sistemul public de pensii şi care care dovedesc existenţa unei afecţiuni medicale care să necesite tratament balnear, în conformitate cu prevederile legale.

Durata sejurului unui bilet de tratament este de 16 zile, iar a tratamentului balnear este de 12 zile.

Reamintim că pentru anul 2017 sunt 18 serii de tratament balnear. Ultimele două serii au ca dată de începere a sejurului zilele de 14 noiembrie 2017, respectiv 1 decembrie 2017.


Admin
de Admin octombrie 18, 2017 12:59
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns