Amenzi pentru cei care nu întreţin curăţenia în mun. Piatra Neamţ

Admin
de Admin mai 4, 2018 12:54

Primăria Municipiului Piatra-Neamț informează că, în conformitate cu prevederile Regulamentului privind Normele de gospodărire, întreținere, curățenie și estetică în municipiul Piatra-Neamț, instituțiile publice, agenții economici cu profil de activitate comercial și prestare servicii – indiferent de forma de  organizare, persoane juridice, asociațiile de proprietari/locatari, persoanele fizice – proprietari sau chiriași ai apartamentelor de  condominii, deținătorii de imobile (persoane fizice sau juridice) precum și cetățenii sunt obligați să ia măsuri pentru asigurarea curățeniei și îmbunătățirea aspectului edilitar al clădirilor, curților, împrejmuirilor, căilor de acces, precum și a străzilor, drumurilor și zonelor verzi aferente imobilelor.

În acest scop le revin următoarele obligații:

  • să asigure și să mențină curățenia trotuarelor aferente proprietăților, a porțiunilor dintre trotuar și carosabil, locurilor de parcare pe care le folosesc;
  • agenții economici și instituțiile care au punctele de lucru  amplasate pe malurile râurilor Cuiejdi și Bistrița precum și cetățenii care au locuințele proprietate personală amplasate pe malurile râurilor mai sus menționate au obligația de a asigura curățenia și pe malurile celor două râuri;

Este interzisă aruncarea sau depozitarea pe străzi, parcuri, terenuri virane, malurile râurilor, în alte locuri publice a gunoaielor menajere sau a altor reziduuri și gunoaie de orice fel precum: resturi materiale, alimente, hârtii, fructe, țigări, gunoi de grajdi, obiecte uzate etc.

Neîndeplinirea obligațiilor sau săvârșirea faptelor stabilite prin Regulamentul mai sus menționat, dacă nu au fost comise în astfel de condiții, încât potrivit legii penale să fie considerate infracțiuni, constituie contravenții și se sancționează   după cum urmează:

  • Se sancționează cu amendă de la 300 lei la 500 lei pentru persoane fizice și de la 1000 lei la 1500 lei pentru persoane juridice;

Se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1000 lei pentru persoane fizice și de la 1000 lei la 2500 lei pentru persoane juridice.


Articolul are 17 vizualizări

Admin
de Admin mai 4, 2018 12:54
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Urmăreşte-ne pe facebook!