Activităţi de prevenire şi informare a poliţiştilor locali din Piatra Neamţ

Admin
de Admin ianuarie 26, 2018 13:57

Activitati prevenire informare Politia LocalaÎn perioada 18 – 25 ianuarie 2018, lucrătorii din cadrul Poliției Locale Piatra-Neamț au desfășurat activități preventive și de informare a populației cu privire la obligația de a îndepărta zăpada și gheața de pe trotuarele din zona unde își desfășoară activitatea ori locuiesc, fiind atenționați administratorii societăților comerciale și ai asociațiilor de proprietari.

De asemenea, împreună cu lucrătorii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Neamț, politiștii locali  au organizat întâlniri cu elevii Școlilor Gimnaziale nr. 5 și 8 din Piatra Neamț pentru prevenirea implicării minorilor în comiterea de fapte antisociale, la care au participat aproximativ 200 de elevi și cadre didactice.

În cadrul activității de constatare, polițiștii locali din cadrul Biroului Siguranță Rutieră au depistat la data de 18.01.2018 pe numitul P.D.I., de 38 ani, din Piatra-Neamț, care desfășura activitatea de taximetrie fără a fi atestat profesional. Cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat că cel în cauză avea suspendat  dreptul de a conduce autovehiculul pe drumurile publice, fapt pentru care acesta a fost condus la Poliția municipiului Piatra-Neamț, în vederea continuării cercetărilor.

În aceeași perioadă au fost aplicate 218 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor legale de competența Poliției Locale,  valoarea acestora fiind de 32.350 lei.


Articolul are 9 vizualizări

Admin
de Admin ianuarie 26, 2018 13:57
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Urmăreşte-ne pe facebook!