Proiect de 5 milioane de euro câștigat de Consiliul Județean Neamț pentru „Conservarea, protejarea și promovarea Muzeului de Istorie și Arheologie Piatra Neamț“

Admin
de Admin noiembrie 29, 2017 11:23

Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, a semnat, astăzi, 28 noiembrie 2017, contractul de finanțare în valoare de circa 5 milioane de euro, pentru proiectul „Conservarea, protejarea și promovarea Muzeului de Istorie și Arheologie Piatra Neamț“.

Proiectul, depus în cadrul POR 2014-2020, Axa prioritară 5, Prioritatea de Investiții 5.1 – „Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural“, are o valoare de 20.666.351 lei, din care finanțarea nerambursabilă este de 20.253.024 de lei, iar contribuția Consiliului Județean este de 413.327 de lei.

„Este primul contract de finanțare în cadrul axei de investiții «Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural» prin POR 2014-2020, pe care l-am semnat alături de domnul Vasile Asandrei, directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională Nord Est, și al Autorității de Management, care este Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. În viitorul apropiat urmează semnarea altor două contracte, pentru Conservarea, protejarea și promovarea Muzeului Memorial «Ion Creangă» Humulești și pentru Muzeul «Calistrat Hogaș» din Piatra Neamț. Este un moment deosebit, având în vedere faptul că iată, intrăm cu proiecte europene și în acest domeniu, al punerii în valoare a istoriei și culturii județului Neamț, prin intermediul obiectivelor păstrătoare ale trecutului nostru. Consiliul Județean acordă o atenție deosebită muzeelor pe care le are în administrare și vom reuși să le supunem lucrărilor de modernizare care le sunt necesare. Este extrem de important faptul că aceste proiecte se derulează cu finanțare europeană“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

Consiliul Județean Neamț a mai depus în cadrul aceleiași axe alte două proiecte, pentru Muzeul de Istorie Bicaz și Muzeul de Istorie Roman – Casa Nevruzzi.


Articolul are 20 vizualizări

Admin
de Admin noiembrie 29, 2017 11:23
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Urmăreşte-ne pe facebook!